vineri, 12 iulie 2019

Călătorii în război II - căști albastre, descentralizare și încrederea în autorități

După cum am și promis, în acest articol vom răspunde la  întrebările legate de căști albastre, descentralizare și încrederea în autorități. Aceste întrebări au fost puse și oamenilor și autorităților dar și militarilor din tranșeele de luptă.

Întrebarea III
Ar fi deacord Ucraina la o misiune de pacificare sub egida ONU ca o completare a SMM - Misiunea specială de monitorizare din Donbas sub egida OSCE?

În primul rând trebuie să fac câteva clarificări. Sunt două abordări cu privire la misiunea de pacificare. una e propusă de Putin și care are în vedere o misiune sub egida ONU care ar activa pe linia frontului (linia de demarcare) și care se va ocupa de paza Misiunii speciale de monitorizare din Donbas sub egida OSCE. Cea de-a doua abordare este o misiune clasica de pacificare sub egida ONU care ar cuprinde toate teritoriile ocupate din Donbass cu ieșirea la sectorul necontrolat al frontierei de stat cu Federația Rusă - circa 450 km (atenție, sectorul transnistrean al fronteirei de stat al Republicii Moldova cu Ucraina este de 453,4 km. Eu cred ca e întâmplător). Cum au răspuns oamenii la această întrebare? O parte din cei intervievați au spus că e rău că în perioada anilor 2015-2017 Armata Ucrainei nu a înaintat până la fronteira cu Federația Rusă, eliberând astfel teritoriile ocupate. Acum o parte din ei au spus că timpul e pierdut și statul agresor a consolidat din punct de vedere militar și apărare regiunile separatiste „LNR/DNR” (repetarea scenariului din Republica Moldova în special dupa 2014 și Georgia după august 2008 (regiunile separatiste Osetia de Sud și Abhazia)). O altă parte de oameni, inclusiv și militarii cu care au vorbit au susținut poziția cu privire la o misiune clasica de pacificare sub egida ONU care ar cuprinde toate teritoriile ocupate din Donbass cu ieșirea la sectorul necontrolat al frontierei de stat. Mai mult ca atât, au menționat că această variantă este susținută și de SUA, Germani, Franța și alte state. Au mai menționat că asta este posibil de realizat ca rezultat a unor presiuni politico - diplomatice și economice asupra Federației Ruse și a lui Putin personal din partea comunității internaționale. În același timp ei sunt conștienți de faptul că și aici e greu de realizat, însă în cazul în care ar fi unitate, asta ar fi posibil. Până la umră ei stau în tranșee și duc un râzboi cu Federația Rusă, iar asta durează de mai mult de 5 ani.
Aici veți găși poziția mea personașă la acest subiect. Este un material din 2017 și actualizat în iunie 2018, dar care nu a pierdut din importanță.

Întrebarea IV
Povești de succes care decurg din procesul de descentralizare.

A fost cel mai ușor răspuns pe care l-am avut. Și asta din câteva considerente. În primul rând am putut vedea cu ochii mei implementarea defacto acestui proces în două regiuni - Lugansk, povestea fără succes și Donețk, povestea de succes. Dar, în două cuvinte ce înseamnă descentralizarea în Ucraine, așa mai pe înțelesul oamenilor? Descentralizarea în Ucraina a avut loc după modificări la legislația națională în anul 2014, al cărui obiectiv principal a fsot transferul competențelor și a bugetelor de la administrația centrală către administrațiile locale. Setul de măsuri pentru reforma descentralizării a fost lansat în 2014, la scurt timp după Euromaidan, și a fost numit "Proiectul Național Descentralizarea" (укр. Національний проект "Децентралізація"). Mai multe rapoarte internaționale menționeazî că aceasta este cea mai reușită dintre reformele ucrainene. mai este un subiect pe care ar trebui să îl menționez - una din condiții a fost ca localitățile să se unească un comune (укр. громада). Acum despre reușite. După cum spuneam am văzut cum această lucrează și rezultatele ei. Scriam într-o postare despre diferența amenașării cantinelor în or. Adviidka (maximum un km de linia frontului) și la noi în Chișinău (cel puțin în IPLT Ion și Doina Aldea-Teodorovici). Iată asta este unul din rezultatele pozitive a acestei descentralizări, când comuna decide unde să fie repartizate mijloace financiare. Atrag atenție că totul se prioritizeaza și învațământul e prioritatea numarul 1. Eu asta am văzut. Încă un rezultat pozitiv e infrastructrura de drumuri.

În localitățile din regiunea Donbas (acolo e război) arată nu mai rău ca în România. Dar asta e povestea frumoasă. Alt exemplu sunt drumurile din regiunea Lugansk - sunt drumuri de război. Totul depinde de cum se organziează comunile, cum ele sunt gestionate și care sunt prioritățile. Mai sunt multe lucruri de spus - cum se recunstruiește Donbassul, cum artă parcurile din orașe, grădinițele și alte obiecte cu menire socială. Însă rezultatele depind de oameni, oameni care trăiesc, oameni care visează, și nu visează război, oameni care vor ca țara lor să progreseze, oameni care au decis să ridice din ruinile războiului localitațile eliberate de sub ocupația Federației Ruse.

Întrebarea V
Care este nivelul de încredere între cetățeni și funcționarii locali, în special cei care nu sunt aleși?

Eu am decis să vă descriu un exemplu de cooperare între militarii din Operațiunea Forțelor Întrunite /OFI(укр. Операція об'єднаних сил) și administrațiile locale sau cetățeni. În Ucraina după 2014 a fost dezvoltată o activitate specifică și care reiese din experiența teatrelor de operații unde au fost implicate contingentele militare ucrainene. În speță este vorba despre Afganistan și Irak. Am în vedere cooperarea civil-militară (eng. CIMIC J9).
Este, dacă doriți, un exercițiu complex extrem de important. Conform doctrinelor ucrainene cooperarea civil-militară este un tip special de activitate al Forțelor Armate din Ucraina, care vizează stabilirea și dezvoltarea comunicării și interacțiunii/cooperării cu populația locală, autorități, organizații neguvernamentale, organizații internaționale, instituții ale societății civile, lideri politici și religioși, pentru a crea condiții pentru un mediu de viață sigur pentru cetățeni, minimizând impactul negativ al consecințelor conflictului, reacționând imediat la situații de criză cu acordarea asistenței necesare oamenilor. Această această activitate prevede implementarea proiectelor cu diferit sens - umanitare, sociale, educaționale, muzicale și teatrale care sunt îndreptate spre o descărcare și ameliorare a situației psihologice și morale al populației locale. În condițiile unui răboi această activitate a devenit un colac de salvare pentru mulți din oamenii care locuiesc pe linia frontului. Militarii din CIMIC fac uneori imposibilul, acordând asistență oamenilor de după linia frontului, în localitățile încă aflate sub ocupație. Am sta de vorbă cu Alexandru, un colonel din CIMIC al OFI care a relatat multe istorii și cazuri din activitatea lor. 
Una din ele e fsot că oamenii la propriu se speriau când vedeau militari în acea zonă în 2014. Asta se datorează faptului că până în 2014 în Donbas nu erau mari unități militare, toate fiind dislocate în vestul Ucrainei. Încet cu încetul ei au dezvoltat acest mecanism CIMIC care le-a permis să aducă cetățenii de partea Forțelor Armate. și încă o istorie care pe mine ma impresionat. La un moment dat Alexandru îmi spune - „Rosian, nu o sa-ți vină să crezi, dar sunt zile când impreună cu colegii mergem la 13.00 la grădinițe de copii și înainte de somn le citim povești. Și nu din povești unde cineva se bate sau se fugărește după cineva, dar povești care educă dragoste, pace, buna dispoziție. Și am pus accent pe poveștile noastre populare ucrainești”. După ce a spus asta eu credeam că el glumește, dar imediat a scos o carte cu povești și a arătat-o... Acum, fiind la Chișinău eu mă întreb, dar noi avem asemenea cazuri în Moldova? Nu, eu nu întreb de militari ca să citească povești, eu întreb dacă în grădinițele noastre educatorii șe citesc povești copiilor? Eu doar întreb, și dacă este așa, haideți să vorbim despre asta. Au mai fost multe istorii, dar istorii reale ale activității CIMIC, și un exemplu este CIMIC - Avdiivka sau CIMIC din 93-тя ОМБр Холодний Яр, însă despre asta într-un alt articol. 


Astea sunt răspunsurile la toate întrebările care au venit de la colegii mei din societatea civilă îainte de deplasare. Sper că raspunsurile nu vă vor dezamăgi, iar daca credeți că mai trebuie de clarificat ceva, nu ezitați să îmi scrieți. Vă voi răspunde cu mare drag.

Următorul articol va fi despre școala de pe linia frontului și cum copii, dar și profesorii fac față la toate ceea ce se întâmlă. Și să nu credeți că am uitat de promisiunea de a scri despre profesoara chipul căreia a rămas pe cladirea de pe linia frontului.   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Eroii nu mor niciodată - 12 iulie 1992

Să nu uităm  1. Plutonierul de poliție Sergiu Andreev s-a născut la 22 iunie 1971 în satul Cioara, raionul Hâncești, într-o familie de ț...