miercuri, 27 februarie 2019

STOP CONTRABANDA! FRONTIERA ARDE!

MOTTO - ABORDĂRI MODERNE PENTRU O FRONTIERĂ SIGURĂ

După cum am și promis astăzi publicăm câteva teze cu privire la situația de la frontiera de stat mold-română. Acest editorial nu e despre politică, acest editorial este despre instituții politizate. 

În ziua de ieri a fost dat publicității raportul anual al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră din România. Acest exercițiu este unul complex care poarta dupa sine mai multe actiuni pe plani intren (regional) și internațional (la nivelul UE).

Ceea ce mie îmi atrage atenția este imaginea situațională la frontieră cu Republica Moldova.

Așa dar ce observăm pozitiv - În comparaţie cu anul 2018, valorile de trafic pentru persoanele care au trecut frontiera României au crescut, în ansamblu, cu peste 5%, dar pe secţiuni de frontieră s-a constatat o creştere la graniţa cu R. Moldova, precum şi la frontiera aeriană, de peste 8%. 
sursa https://zch.ro

duminică, 10 februarie 2019

Cine uită nu merită – “Masacrul de la Lunca”.


De mai mulți ani caut informații despre situația anului 1940/1941 pe teritorile ocupate de către Uniunea Soveitica. În special ororile comise de trupele de grăniceri și alte formațiuni NKVD-iște.
Despre situația pe teritoriul actual al Republicii Moldova nu am găsit informații,  dar asta nu înseamnă ca ele nu au fost. Cred ca în acest sens este mult de lucru pentru istorici. Însă am găsit informații despre ororile comise de trupele de ocupație sovietice în acea vreme pe teritoriul actual al Ucrainei, în Bucovina. Cercetatorii au reușit sa facă lumina cel puțin în doua cazuri, masacrul dîn Lunca Prutului și masacrul de le Fântâna Albă. 
In cele ce urmeaza voi reda informatia despre masacrul din Lunca Prutului, pe care a oferit-o prietenul meu Dorin Popesccu.

După controversata acceptare, de către regimul de la București, în cadrul celor două Consilii de Coroană bune cunoscute, a ultimatumului sovietic din iunie 1940, românii basarabeni, bucovineni și herțeni au rămas „dincolo” de Țară, prizonieri ai unei istorii tragice.
În mulți dintre aceștia nu încăpea gândul că pot trăi fără Țara în care se născuseră și în care credeau. Mulți dintre aceștia căutau disperați soluții pentru a fugi înapoi, în România – țara pe care o iubeau. Mulți dintre aceștia se vor fi gândit atunci că mai bine este să moară pentru Țara pe care o iubeau decât să trăiască în țară străină. Astăzi, iubiri precum cele care creșteau în românii noștri părăsiți de “domnii” de pe Dâmbovița sunt tot mai rare – aici și “dincolo”.
Iarna anului 1940/1941 a părut a oferi multora dintre românii din Basarabia, nordul Bucovinei și Herța prilejul de a încerca să revină în Țară. Să fugă, să evadeze din “paradisul proletar” promis de sovietici…
Potrivit lui Cicerone Ionițoiu (“Genocidul din România. Repere in procesul comunismului”), „în noaptea de 6/7 Februarie 1941 circa 400 de ţărani, în majoritate tineri, din comunele Coteni, Buda, Boian, Horecea, Corovia (toate situate în raioanele Herţa şi Noua Suliţă) au încercat să treacă Prutul îngheţat, prin nămeţi şi pe un viscol năprasnic. Fiind vânduţi de cozile de topor ale satelor, erau aşteptaţi de grănicerii ruşi care i-au măcelărit. Numai 57 au reuşit să ajungă în România. Sutele de morţi au fost aruncaţi în 3 gropi comune din albia Prutului. Ceva scăpaţi şi câţiva răniţi au fost arestaţi şi duşi la Cernăuţi unde au fost împuşcaţi pe 13 Iunie 1941 şi zac în cimitirul militar al oraşului. În Iulie 1941 a fost descoperită numai o groapă comuna cu 107 cadavre, celelalte două au fost luate de viiturile Prutului... Cîţiva dintre martirii de la Lunca: APETRE Dumitru, CONOVARU V.Mihai, MIRONESCU Toader, MUNTEANU Nicolae, PAVEL Gh. Silvestru, PINTELEI Vasile V., ZVÂNCĂ Petru”.
Numărul exact al victimelor nu se cunoaște. Sursele indică între 400 și 600 de etnici români din satele de pe Valea Prutului (numai din satul Mahala ar fi fost ucişi în 1941 107 localnici). Potrivit celor mai credibile dintre acestea, 57 de români au reușit să se refugieze în Regatul României, iar alți 44 de fugari au fost prinși de trupele sovietice. 12 dintre ei au fost condamnați la moarte. Ceilalți au fost condamnați la diferite pedepse cu închisoarea și trimiși în Siberia.
Numele tuturor celor care au fost martirizați atunci sunt cunoscute numai de Dumnezeu.
Nu se cunoaște exact profilul asasinilor. Se știe că trupele regulate de grăniceri sovietici (în marea lor majoritate ruși) au deschis focul asupra românilor la Lunca (și ulterior la Fântâna Albă), alții menționează însă și rolul facilitator al detașamentelor NKVD desfășurate în zona frontierei cu România (mai ales că paza frontierei fusese întărită ca urmare a nenumăratelor tentative individuale și colective ale românilor din Bucovina și Herța de trecere a frontierei spre România și lumea liberă) etc.
Tragedia a rămas cunoscută în istorie sub numele “Masacrul de la Lunca”. Masacrul de la Lunca reprezintă ”una dintre atrocitățile comise de ruși împotriva românilor care doreau să evadeze din paradisul sovietic pentru a se refugia în Regatul României”.
Acestuia i-au urmat Fântâna Albă (1 aprilie 1941) și deportările în Siberia (iunie 1941).
Potrivit presei românești, “șirul atrocităților rusești în Bucovina este lung și începe de la omorurile, jafurilor și violurile comise de soldații ruși în timpul Primului Război Mondial și continuă cu crimele, torturile și deportările comise după ce URSS a cotropit Bucovina de Nord și Basarabia, în vara anului 1940... Katynul românesc de la Fântâna Albă şi Lunca Prutului, războiul, deportările, masacrele comise de sovietici şi slugile lor alogene împotriva populaţiei româneşti au secerat mii de vieţi omeneşti”.
Astăzi, Primăria comunității Mahala din regiunea Cernăuți (prima Elena Nandriș) organizează un parastas în memoria românilor martiri linșați la Lunca.
Dumnezeu să îi odihnească pe martirii noștri de la Lunca!
Dumnezeu să ne păstreze dragostea pentru Țară!

vineri, 8 februarie 2019

Fosta reporteră de la Fox News va conduce eforturile contra propagandei în SUA

I am Romanian and I am from the Republic of Moldova
11% of my country is occupied by Russia

Sunt român și sunt din Republica Moldova

11% din teritoriu este ocupat de Rusia


sursa: https://twitter.com/USALeaGabrielle/status/918847716284911618


Fosta reporteră de știri de la Fox News va conduce conduce eforturile de contra-propagandă a Departamentului de Stat, preluînd funcția de Coordonatoare a Global Engagement Center de la Daniel KimmageSarcina Global Engagement Center constă în contracararea propagandei din partea actorilor străini precum Rusia, China, Coreea de Nord și ISIS. 

Lea Gabrielle (născută pe 19 martie 1975) este fost ofițer de operațiuni de informații, ofițer de legătură în domeniul apărării din străinătate, pilot de luptă a marinei militare SUA (în imagine) și reporteră de știri. 

Lea Gabriele este absolventă al Academiei Navale a Statelor Unite în 1997. După absolvire a servit în marina Statelor Unite timp de doisprezece ani și a fost un pilot de luptă pe F / A-18 "Hornet", cu disclocarea pe portavionul USS George Washington. De asemenea, a servit ca ofițer de operațiuni de informații (o unitate Navy SEAL) în cadrul Operation Enduring Freedom în Afganistan.

Pagina de twitter a Lea Gabrielle poate fi vazută aici


FILE DE ISTORIE - 8 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza intra triumfător în București

Pe 8 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza intra triumfător în București, după dubla sa alegere ca domn al Principatelor Române.

”Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru şi să ne permită a da ţării organizarea ce o aştepta de atât de mult timp.” 

miercuri, 6 februarie 2019

Summit-ul NATO la Londra în luna decembrie 2019


Liderii ţărilor din Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) vor organiza un summit în luna decembrie, care va avea loc în Marea Britanie, la Londra, a declarat miercuri Jens Stoltenberg, secretarul general NATO. 
 Sursa foto: https://www.nato.int/cps/en/natohq/opinions_163072.htm

marți, 5 februarie 2019

Rusia pierde statutul de partener strategi al Uniunii Europene

Membrii Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European au susținut raportul deputatei din partea Letoniei, Sandra Kalniete, potrivit căreia Rusia nu poate fi considerată un partener strategic pentru Uniunea Europeană pe fundalul politicii sale externe și agresiunii împotriva Ucrainei. Asta se menționează în comunicatul de presă emis de către Partidul Popular European.
sursa: https://www.eppgroup.eu/sites/default/files/styles/crop_725x525/public/photo/2014/11/463613821.jpg?itok=NiW9ujAc

luni, 4 februarie 2019

Despre ALERTĂ DE CĂLĂTORIE în IRLANDA

I am Romanian and I am from the Republic of Moldova
11% of my country is occupied by Russia

Sunt român și sunt din Republica Moldova

11% din teritoriu este ocupat de Rusia

Nu știu dacă o companie aeriană poate emite asemena Alterte de Călătorii. Din câte știu, asemenea alerte poate emite numai Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Dar ce a fost totuși?

vineri, 1 februarie 2019

Curvele au pus mana pe prajina!***

Din start vreau să fac această clarificare. Eu nu pun la îndoilă profesionalismul colegilor de la MAEIE, celor de la Ambasada noastră de la Viena, care până la urmă au îndeplinit o indicație a unui mincinos și mă refer acum expres la Prim-ministrul Pavel Filip. De ce mincinos? Pentru că ne minte cu nerușinare (și asta este numai un caz din multe altele și oamenii nici nu își dau seama că sunt mințiți). Dar Pavel Filip minte și partenerii Republicii Moldova, îî minte de îngheața apa. Domnule Filip, noi ne-am deprins că încercați să prostiți oamenii din această țară, dar de ce mințiți partenerii?

Dar haideți să le luăm pe rând.

La 25 ianuarie curent liderul separatist semnează pretinsul decret numarul 18, care prevede că localitatea Varniţa, de pe malul drept al Nistrului, se declară ca localitate "aflată provizoriu sub controlul Republicii Moldova". 

La 29 ianuarie, peste 4 zile, Prim-ministrul Pavel Filip a solicitat Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene să sesizeze reprezentanții mediatorilor și observatorilor în procesul de reglementare transnistreană în legătură cu unele abordări provocatoare întreprinse recent de către așa-numitele structuri din regiunea transnistreană în privința satului Varnița, Anenii Noi, iar funcțiile sunt exercitate de pretinsele structuri locale din satul Proteagailovca. În spiritul îndeplinirii acestei solicitari, MAEIE urma să se adreseze reprezentanților din partea OSCE, a Federației Ruse, Ucrainei, UE și SUA pentru a utiliza potențialul formatului de negocieri „5+2” în vederea încetării efectelor acestei acțiuni provocatoare. Concomitent, urmează să fie examinată oportunitatea abordării subiectului în cauză în cadrul următoarei ședințe a Consiliului Permanent al OSCE la Viena.

Zis și făcut. Astfel în ziua de ieri MAEIE a convocat reprezentanții mediatorilor și observatorilor - OSCE, a Federației Ruse, Ucrainei, UE și SUA pentru a expune poziția autorităților Republicii Moldova asupra unor acţiuni provocatoare întreprinse în ultimul timp de către exponenţii regimului de la Tiraspol. În același timp și Ambasadorul nostru de la Viena a denunțat la Consiliul Permanent al OSCE recenta deschidere în capitala Federației Ruse a unei pretinse organizaţii obşteşti transnistrene, care este „reprezentanță oficială”, dar a mai subliniat impactul negativ asupra procesului de negocieri politice îl au atât unele acte emise de exponenții regimului de la Tiraspol, privind jurisdicția unor localități. 

Care ar fi trebui să fie reacția noastră la aceste acțiuni „curajoase” ale Prim-ministrului? Ar trebui să le salutăm, sa le apreciem, etc. 
Dar este un no aici. 

Asta ar fi posibil în cazul în care am fi avut o strategie clară cum vede Republica Moldova reintegrarea țării, asta ar fi posibil când autoritățile ar reacțional la data de 19 octombrie 2018 cănd liderul separatist a semnat pretinsul decret numarul 394 prin care 7 localităţi de pe malul stâng al Nistrului din raionul Dubăsari (Doroţcaia, Coşniţa, Pohrebea, Pârâta, Cocieri, Molovata Nouă şi Vasilevca), se declară ca localităţi "aflate provizoriu sub controlul Republicii Moldova". 

Asta ar fi fost posibil cănd liderul separatist de la Tiraspol a semnat cadrul juridic şi legişlativ pe toate dimensiunile securităţii aşa zisei frontiere transnistrene în 2013 și în 2018. Aici trebuie să clarific ceva. În cadrul întrevederii cu șefii misiunilor diplomatice ale Federaţiei Ruse, Ucrainei, Slovaciei, Misiunii OSCE în Moldova, Statelor Unite ale Americii şi Uniunii Europene, care sunt mediatori şi observatori în procesul de reglementare transnistreană, secretarul de stat al MAEIE Tatiana Molcean a atras atenţia şi asupra aşa-zisului "decret" ale liderului separatist de la Tiraspol numărul 394 din 19 octombrie 2018, menționat mai sus.

Domnule Filip pentru a fi credibil în fața cetățenilor și a partenerilor trebuie să fii consecvent în acțiuni, politici implementate, dar care trebuie să fie elaborate. În cazul politicii cu privire la reintegrarea țării, tot dumneavoastră ați menționat că Reglementarea conflictului transnistrean şi reintegrarea ţării sunt priorităţi strategice ale Republicii Moldova. Tot dumneavăastră declarați că până la finele anului 2016 (inițial, după aia 2017) va fi adoptată o Strategie/viziune a guvernului pentru reglementarea transnistreană. Și prietenul dra Andrian Candu declara că „la următoarea şedinţă a grupului parlamentar pentru reintegrarea R.Moldova se va discuta o strategie privind statutul regiunii transnistrene”. Câte dovezi mai trebuie pentru a vă dovedi că sunteți mincinoși? Dar asta se refera nu numai la dumneavăstră. Asta e boala tuturor guvernelor care sau perindat în toți acești 28 de ani de la Independență încoace (vezi aici, aici și aici). 

Domnule Prim-ministru! De ce nu a fost nici o reacție pe 19 octombrie anul trecut? Ce va încurcat să o faceți? Or erați în pregătirile către alegeri? Despre ce prioritate strategică vorbiți voi? Care reglementare transnistreană? Or asta este o reglemtare în interesul stăpânului vostru Plahotniuc, care ne tot aruncă „bombe” de genul ceea ce ați făcut voi pe 25 ianuarie, sau altă „bombă” gen „Aceste negocieri au avut la bază interesul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului”. Apropo, a trecut un an de la acel „vestit” interviu un surse media „independente” - cacând.

Miza reală este cu totul alta, și voi o știți asta. Toată FAKE -MEDIA, toți trolii voștri și FAKE - EXPERȚII în aceste zile se dădeau cu părea pe la emisiunile de la holding. Ați devenit penibili de tot. Și toate aceste „bombe” sunt numai pentru a distrage atenția publicului de la problemele reale cu care se confrunta cetățenii acestei țări, de la ilegalitățile pe care le faceți voi în campania electorală și cum fraudați aceste alegeri, de de la frica voastră că aceste alegeri nu vor fi recunoscute de către comunitatea internațională. Dovadă sunt și mesajele voastre către organizațiile internaționale gen „premierul a solicitat să fie asigurată o atitudine obiectivă din partea observatorilor și a partenerilor. Și asta este numai un exemplu, iar ele sunt cu duiumul. Eu vreau să mai reiterez și campania de denigrare pe care ați pornit-o împotriva Misiunii de observatori naționali de la Promo-Lex cu toate instrumentele voastre meschide ale poliției politice (poliție, SIS, titușki). 
Nu vă va reuși să aruncați praf în ochii noștri, dar nici a partenerilor Republicii Moldova cu „bombele” voastre de prost gust care nu costă nimic. Fie și mai clar - nu poți fi credibil la cei care pot să te ajute (UE&SUA), în primul rand cand de facto te prefaci, așa cum arată cedarile de mai sus (ele au fost cedate în schimb la ceva...) și esti în aranjament de partajare cu Moscova, inclusiv prin Dodon.

Între timp Dodon, sluga voastră și a lui Putin peste tot promovează cum îl numesc eu „Pachetul Pro-Moldova” care este o adevarată bombă pentru noi toți. Acest „pachet” e învăluit în mare secret. Da, trebuie sa ne îngrijoreze, dar nu numai pe noi, dar și pe partenerii din Ucraina și Uniunea Europeană pentru ca au reflecții directe asupra lor. Documentele sunt scrise nu la președinție, dar în laboratoarele de la Kremlin și ne dam bine seama cine sunt autorii. Cum sa reactionam noi? Sa creăm presiuni unde este posibil, ca să nu trezim cu documente acceptate de parteneri care consideram ca sunt credibili. Cert este ca Putin ar dori sa iasă ca „pacificator" în cazul Moldovei. Problema e în ce se negociază în schimb?

Și la final, terminați cu declarații, apucati-vă de treabă, implementați mecanisme clare de punere la respect a separatiștilor, regularizați toată circulația lor prin străinătăți, implementați politici care ar ridică costul agresiunii Federației Ruse împotriva Republicii Moldova și nu fiți indiferenți față de faptul că Federația Rusă a dezvoltat capacități a Comlexului Industrial Militar pe teritoriul Republicii Moldova. Dar asta este tema unei alte discuții la care vă promit că revin.

Și deja a devenit tradițional mesajul:

I am Romanian and I am from the Republic of Moldova
11% of my country is occupied by Russia

Sunt român și sunt din Republica Moldova

11% din teritoriu este ocupat de Rusia

P.S.


Coaliția de guvernământ din Moldova, se concentrează asupra menținerii puterii - raportul Serviciilor de informaţii din SUA

I am Romanian and I am from the Republic of Moldova
11% of my country is occupied by Russia

Sunt român și sunt din Republica Moldova

11% din teritoriu este ocupat de Rusia

Directorul comunităţii naţionale de informaţii a SUA, Dan Coats (Remarks as prepared for delivery by The Honorable Dan Coats Director of National Intelligence Annual Threat Assessment Opening Statement Tuesday, January 29, 2019***), a prezentat pe 29 ianuarie, în Senatul american, Raportul de evaluare la nivel mondial a riscului (WORLDWIDE THREAT ASSESSMENT of the US INTELLIGENCE COMMUNITY)



Eroii nu mor niciodată - 12 iulie 1992

Să nu uităm  1. Plutonierul de poliție Sergiu Andreev s-a născut la 22 iunie 1971 în satul Cioara, raionul Hâncești, într-o familie de ț...