De mai mulți ani caut informații despre situația anului 1940/1941 pe teritorile ocupate de către Uniunea Soveitica. În special ororile comise de trupele de grăniceri și alte formațiuni NKVD-iște.
Despre situația pe teritoriul actual al Republicii Moldova nu am găsit informații, dar asta nu înseamnă ca ele nu au fost. Cred ca în acest sens este mult de lucru pentru istorici. Însă am găsit informații despre ororile comise de trupele de ocupație sovietice în acea vreme pe teritoriul actual al Ucrainei, în Bucovina. Cercetatorii au reușit sa facă lumina cel puțin în doua cazuri, masacrul dîn Lunca Prutului și masacrul de le Fântâna Albă.
In cele ce urmeaza voi reda informatia despre masacrul din Lunca Prutului, pe care a oferit-o prietenul meu Dorin Popesccu.
După controversata acceptare, de către regimul de la București, în cadrul celor două Consilii de Coroană bune cunoscute, a ultimatumului sovietic din iunie 1940, românii basarabeni, bucovineni și herțeni au rămas „dincolo” de Țară, prizonieri ai unei istorii tragice.
În mulți dintre aceștia nu încăpea gândul că pot trăi fără Țara în care se născuseră și în care credeau. Mulți dintre aceștia căutau disperați soluții pentru a fugi înapoi, în România – țara pe care o iubeau. Mulți dintre aceștia se vor fi gândit atunci că mai bine este să moară pentru Țara pe care o iubeau decât să trăiască în țară străină. Astăzi, iubiri precum cele care creșteau în românii noștri părăsiți de “domnii” de pe Dâmbovița sunt tot mai rare – aici și “dincolo”.
Iarna anului 1940/1941 a părut a oferi multora dintre românii din Basarabia, nordul Bucovinei și Herța prilejul de a încerca să revină în Țară. Să fugă, să evadeze din “paradisul proletar” promis de sovietici…
Potrivit lui Cicerone Ionițoiu (“Genocidul din România. Repere in procesul comunismului”), „în noaptea de 6/7 Februarie 1941 circa 400 de ţărani, în majoritate tineri, din comunele Coteni, Buda, Boian, Horecea, Corovia (toate situate în raioanele Herţa şi Noua Suliţă) au încercat să treacă Prutul îngheţat, prin nămeţi şi pe un viscol năprasnic. Fiind vânduţi de cozile de topor ale satelor, erau aşteptaţi de grănicerii ruşi care i-au măcelărit. Numai 57 au reuşit să ajungă în România. Sutele de morţi au fost aruncaţi în 3 gropi comune din albia Prutului. Ceva scăpaţi şi câţiva răniţi au fost arestaţi şi duşi la Cernăuţi unde au fost împuşcaţi pe 13 Iunie 1941 şi zac în cimitirul militar al oraşului. În Iulie 1941 a fost descoperită numai o groapă comuna cu 107 cadavre, celelalte două au fost luate de viiturile Prutului... Cîţiva dintre martirii de la Lunca: APETRE Dumitru, CONOVARU V.Mihai, MIRONESCU Toader, MUNTEANU Nicolae, PAVEL Gh. Silvestru, PINTELEI Vasile V., ZVÂNCĂ Petru”.
Numărul exact al victimelor nu se cunoaște. Sursele indică între 400 și 600 de etnici români din satele de pe Valea Prutului (numai din satul Mahala ar fi fost ucişi în 1941 107 localnici). Potrivit celor mai credibile dintre acestea, 57 de români au reușit să se refugieze în Regatul României, iar alți 44 de fugari au fost prinși de trupele sovietice. 12 dintre ei au fost condamnați la moarte. Ceilalți au fost condamnați la diferite pedepse cu închisoarea și trimiși în Siberia.
Numele tuturor celor care au fost martirizați atunci sunt cunoscute numai de Dumnezeu.
Nu se cunoaște exact profilul asasinilor. Se știe că trupele regulate de grăniceri sovietici (în marea lor majoritate ruși) au deschis focul asupra românilor la Lunca (și ulterior la Fântâna Albă), alții menționează însă și rolul facilitator al detașamentelor NKVD desfășurate în zona frontierei cu România (mai ales că paza frontierei fusese întărită ca urmare a nenumăratelor tentative individuale și colective ale românilor din Bucovina și Herța de trecere a frontierei spre România și lumea liberă) etc.
Tragedia a rămas cunoscută în istorie sub numele “Masacrul de la Lunca”. Masacrul de la Lunca reprezintă ”una dintre atrocitățile comise de ruși împotriva românilor care doreau să evadeze din paradisul sovietic pentru a se refugia în Regatul României”.
Acestuia i-au urmat Fântâna Albă (1 aprilie 1941) și deportările în Siberia (iunie 1941).
Potrivit presei românești, “șirul atrocităților rusești în Bucovina este lung și începe de la omorurile, jafurilor și violurile comise de soldații ruși în timpul Primului Război Mondial și continuă cu crimele, torturile și deportările comise după ce URSS a cotropit Bucovina de Nord și Basarabia, în vara anului 1940... Katynul românesc de la Fântâna Albă şi Lunca Prutului, războiul, deportările, masacrele comise de sovietici şi slugile lor alogene împotriva populaţiei româneşti au secerat mii de vieţi omeneşti”.
Astăzi, Primăria comunității Mahala din regiunea Cernăuți (prima Elena Nandriș) organizează un parastas în memoria românilor martiri linșați la Lunca.
Dumnezeu să îi odihnească pe martirii noștri de la Lunca!
Dumnezeu să ne păstreze dragostea pentru Țară!
