La începutul acestui an am prezentat o analiză în care Republica Moldova era în top 5 din clasamentul pașapoartelor din statele post-imperiu şi al 48-lea din lume. Asta era conform clasamentului publicat de către Henley & Partners, care clasează țările cu posibilitatea de a vizita diferite țări ale lumii fără viză, în ultimii cinci ani.
Recent a fost prezentat un al clasament Global Passport Power Rank 2018, care se bazează pe informațiile despre țările, cetățenii cărora care pot călători fără viză în diferite țări.
Pașaportul moldovenesc s-a clasat pe locul 40 în acest clasament, care determină nivelul oportunităților de călătorie pe care un pașaport le oferă unui cetățean al țării.
Cu un pașaport Moldovenesc, puteți călători în 75 de țări fără vize, iar în 38 de țări va fi eliberată o viză la sosire. Eliberarea unei vize în reprezentanțele diplomatice ale altor țări pentru cetățenii moldoveni este obligatorie atunci când călătoriți în 85 de țări.
Ucraina s-a clasat pe locul 24 în acest clasament. Cu un pașaport ucrainean, puteți călători în 90 de țări fără vize, iar în 41 de țări va fi eliberată o viză la sosire. Înregistrarea unei vize pentru cetățenii ucraineni este obligatorie atunci când călătoriți în 67 de țări.
România s-a clasat pe locul 8 în acest clasament. Cu un pașaport românesc, puteți călători în 116 de țări fără vize, iar în 42 de țări va fi eliberată o viză la sosire. Înregistrarea unei vize pentru cetățenii români este obligatorie atunci când călătoriți în 40 de țări.
Pe prima poziție în clasament este Singapore - cetățenii acestei țări pot călători în mod liber în 166 de țări. Locul doi este împărțit de Germania, Danemarca, Suedia, Finlanda, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Coreea de Sud și Statele Unite. Pentru cetățenii acestor state, accesul liber în 165 de țări este deschis.
Tot în acest clasament putem să găsim informația cu privire la Cetățenia prin investiție
și Reședință prin investiție (nici nu știam că există și așa ceva. Dacă află guvernarea hybridă de la Chișinău o fac și pe asta ☺).
P.S. Aceste două surse, Henley & Partners și Global Passport Power Rank 2018 au diferite metolologii de a determina puterea pașapoartelor. Nouă ne ramâne să alegem care din ele sunt cele mai credibile.
Baftă tuturor!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu