Ultimele evenimente cu privire la situația de pe teritoriul aflat sub ocupație, nu este atât de roză așa cum cineva încearcă ne o prezinte cineva #FĂRĂNUME. Și asta se întâmplă cum pe plan intern atât și pe extern.
De aceea am decis la lansez pe cont propriu o emisiune care va fi difuzată pe pacificator.md. Fără bani, fără echipamente, dar vă asigur că va fi una de interes, cel puțin pentru cei cărora le pasă de situația de pe teritoriul aflat sub ocupație și drepturile omului.
Nu va fi prima experiență. Din octombrie 2018 am acceptat invitația Marianei Rață de a modera câteva ediții a emisiunii Altfel Spus de la TV8.md. În cadrul acestor ediții am vorbit despre tot ceea ce se întamplă în regiune, astfel am încercat să aduc în atenția publică acest subiect, care în opinia mea este neglijat pe nedrept. Cu părere de rău proiectul Altfel Spus s-a finalizat, iar problematica iarăsi a rămas în aer.
Din aceste considerente îmi propun să avem cel puțin câte o ediție a emisiunii #11procente pe lună. Sigur vom avea și mai multe pentru că uneori situația se schimbă dramatic și trebuie să venim cu o reacție noi, dacă asta nu o fac autoritățile. Totodată îmi propun sa invit la emisiune și experți notorii cu expertiză în domeniu pentru a dezbate diferite subiecte în acest sens.
Prima emisiune o vom dedica subiectului „independenței transnistriei” precum și cum au reacționat instituțiile internaționale și cele naționale în acest sens.
Vă aștept cu mare drag miercurea viitoare la orele 19.45 pe pacificator.md
Iar aici puteți privi toate edițiile emisiunii Altfel Spus de la TV8.md, moderate de mine.
P.S. Vreau să aduc sincere mulțumiri echipei TV8.md pentru experiența emisiunii Altfel Spus, dar în special Mariana Rață și Veronica Gherbovețchii pentru răbdarea pe care au avut-o cu mine, un novice în ale televiziunii. Vreau să îi mulțumesc și lui Dorin Galben, care a fost persoana deschisă la toate adresările mele și sfaturile oferite. Veau să le mulțumesc colegilor moderatori a edițiilor Altfel Spus Ștefan Gligor, Tatiana Savva, Sergiu Tofilat, Veaceslav Negruța, Nadejda Hriptievschi și Olesea Stamate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu