Manipularea prin propagandă poate fi contracarată prin educație, cultură și dezvoltare personală
Dainius Radzevičius, președintele Uniunii Jurnaliștilor din Lituania
 |
| sursa:http://presamil.ro/media/2017/01/razboiul-informational-dus-de-rusia-1.jpg |
În ultimii ani mai mulți reprezentanți ai societății
civile atestă în Republica Moldova mai multe tendințe negative, ca urmare a
îngrădirii unor drepturi și libertăți fundamentale: dreptul la informație,
libertatea cuvântului și dreptul la întruniri, ceea ce poate confirma că
democrația nu mai este singurul sport în sistemul politic oficial. Este
important să înțelegem mai bine factorii care alimentează aceste tendințe ale
spațiului public, efecte ale unui model ne-liberal, în care presa și puterea
sunt adeseori utilizate contra interesului public, slăbind forțele democratice
și influențând decisiv accesul la bunuri şi servicii (politice - justiție,
reprezentare, identitate, tratament demn și nediscriminatoriu, dar și
social-economice - locuri de muncă, asistență medicală, educație, dezvoltare).
Constat cu îngrijorare, că spaţiul informaţional naţional
este unul nesecurizat fiind supus unor atacuri fără precedent din partea unor
actori statali şi non-statali din exterior, dar şi din interior. În acest sens,
autorităţile statului, cetăţenii dar şi statul în general sunt vulnerabili la
propaganda excesivă şi mesaje de dezinformare, devenind astfel victime ale unor
manipulări, ceea ce poate aduce la riscuri majore de securitate naţională la
general.
După cum menţionau unii politicieni din Republica
Moldova, şi memoria istorică face parte din armele de luptă împotriva statului.
Noi, în comparaţie de alte state din spaţiul post-imperiu, avem o memorie
istorică selectivă. Ținem minte pâinea de 16 copeici și salamul de 2,2 ruble,
dar am uitat de crimele comunismului, am uitat „regulile” impuse de sovietici,
am uitat cine suntem şi ce limbă vorbim. Şi toate aceste sunt pe larg folosite,
după cum menţionam anterior, de unii actori statali şi non-statali, cum din
exterior, atât şi in interior. Constat, că acest lucru le reuşeşte, fără mari
„investiţii”.
Pentru a schimba paradigma şi
viziunile asupra securităţii spaţiului informaţional la nivel naţional este
nevoie de concepte şi strategii clare, legislaţie bună în domeniu dar şi instituţii funcţionale.
Încă o constatare este, că nu avem o Strategie cu privire la Securitate
naţională, fiecare actor politic atribuindu-şi rolul principal în acest
domeniu, lăsând Moldova la „cheremul instabilităţii” din punct de vedere a
documentelor de politici la nivel naţional. Trăim, de facto, în perioada anilor
2008-2011, conform prevederilor Concepției Securității Naționale din 2008 şi a
Strategiei Securităţii Naţionale din 2011, documente depăşite de timp,
constatând că pe atunci nici nu existau asemenea noțiuni. Cadrul legal existent
nu conține nici o modificare cu referire la securitatea regională de după
primăvara anului 2014, când a avut loc anexarea ilegală a Crimeii şi războiul
direct împotriva Ucrainei din partea Federaţiei Ruse. Ca consecinţă, legislaţia
noastră nu corespunde sub nici o formă ameninţărilor care se prefigurează, iar Parlamentul
nu pare să se grăbească să o facă. Asta cu mici excepţii, dar şi atunci când
interesele de partid prevalează interesul naţional.
Ducem lipsă de modalitatea de a gândi la modul practic în
care legislația poate oferi mai multe posibilități de a reacționa la pericolele
evidente. Recent Parlamentul a adoptat Legea cu privire la modificarea Codului
audiovizualului. Prima impresie este, că legea a fost aprobată în grabă şi după
cum spuneam, promovând interesele Partidului Democrat. Nu s-a ţinut cont de
situaţia în complex în spațiul informațional. Pentru a-l securiza sunt necesare
şi alte modificări ale legislaţiei în domeniu, nu doar a Codului Audiovizualului. Trebuie create mecanisme
legislative şi instituţionale care ar soluționa problema audiovizualului în
ceea ce ține de distribuirea posturilor de televiziune pe piața media. Legea
soluționează o problemă, dar nu rezolvă alta la fel de importantă cum este
piața audiovizuală și propaganda internă, efectele căreia sunt mai nu puţin
grave.
Pentru a securiza spațiul informațional al Republicii
Moldova nu este suficientă modificarea Codului Audiovizualului prin
interzicerea programelor de ştiri, analitice şi militare ale posturilor rusești.
Sub semn de întrebare este spațiul informațional din regiunea transnistreană și
cel din UTA Găgăuzia, care practic activează după regulile proprii, contrar
prevederilor legislaţiei Republicii Moldova. Prin acțiuni ad-hoc, sărind peste
niște măsuri conceptuale, strategice la nivel național, nu vom reuși să
asigurăm securitatea națională pe deplin, dar şi securitatea spaţiului
informațional în particular. Şi în acest sens nu trebuie să inventăm bicicleta.
Ar trebui să vedem cele mai bune practici în domeniu, să le studiem și să
implementăm la nivel național. Dar pentru acesta trebuie să existe voinţă
politică bazată pe interesul național. Daca există sau nu această voinţă, ne-o
demonstrează faptul, cu câtă “repeziciune” se elaborează şi se promovează noul
cadru legislativ în domeniul audiovizualului. Aici mă refer la un proiect al
noului Cod al audiovizualului elaborat în 2013-2014 cu suportul partenerilor
externi, în special al UE, care nu a fost aprobat în final, explicaţia
Preşedintelui Comisiei Parlamentare cultură,
educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, domnul Hotineanu,
fiind, „a fost un proiect depăşit şi nu reflecta ultimele evoluţii în domeniu”.
Declarația a fost făcută la una din emisiunile de la postul public de
televiziune din 3 noiembrie 2017. În acest an, cu suportul Consiliului Europei
a fost instituit un grup de lucru (cu 8
subgrupuri) cu participarea autorităţilor dar şi, ce este foarte important, cea
a reprezentanţilor societăţii civile credibile cu nume notoriu în domeniu,
pentru îmbunătățirea legislației audiovizuale, care urma să vină cu propuneri
de legi noi în domeniu până la sfârșitul acestui an. Conform informaţiilor
oferite de către membrii acestui grup, sunt stabilite termeni limită pentru
fiecare subgrup în parte, pentru unele e decembrie 2017, pentru altele termenele
au fost extinse.
Când vorbim despre voinţă, mai vreau să
dau un exemplu. Concepția Securității Informaționale, care urma să fie aprobată
în trimestrul III al anului 2017, fiind aprobată pe 22 decembrie 2017. Cel
puţin asta prevede HG nr. 1472 din 30/12/2016 cu privire la aprobarea Planului național de
acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova–Uniunea
Europeană în perioada 2017–2019, articolul 7. P L3. Analiza acestui proiect de politici în
domeniul informaţional arată că autorităţile au „voinţă” de a „schimba
lucrurile spre bine”, dar, în opinia mea, cu unele rezerve care sunt contrare
celor mai bune practici europene în domeniu. În primul rând, nu este clara
poziţia autorităţilor de a avea două documente de politici la nivel naţional –
Concepție şi Strategie în domeniu, şi asta în lipsa unui cadrul de politici în
domeniul securităţii naţionale aprobat. În al doilea rând, Concepţia nu descrie
clar situaţia la nivel naţional cum ar fi faptul că Federația Rusă foloseşte
tehnici strategice și tactice a unui război hibrid împotriva RM, care a
transformat spațiul informațional într-o confruntare directă. În acest sens,
sunt aplicate cele mai novatoare tehnologii informaționale pentru a influența
conștiința cetățenilor, care are ca scop incitarea la ura etnică și religioasă,
propagarea unui război agresiv, schimbarea violentă a sistemului constituțional
și încălcarea suveranității și integrității teritoriale a RM. Totodată,
Federația Rusă influențează în mod direct situaţia din raioanele de est a RM,
inclusiv din punct de vedere mediatic, politic, militar și financiar contrar
cadrului juridic internațional. Şi în al treilea rând, sarcina de coordonare a
politicilor în domeniu, conform proiectului i se atribuie Serviciului de
Informaţii şi Securitate. În opinia mea, prin atribuirea Serviciului de Informații
și Securitate acestor competențe, au fost trecută „linia roșie”, și nu este
conform celor mai bune practici ale UE, fiind implementată practica statelor
totalitare. Ca o soluţie ar fi binevenită, crearea unei autorităţi
guvernamentale independente, apolitice, instituționalizate, responsabile de
coordonarea activităților în domeniul securității informaționale. Asta s-ar
înscrie perfect în intențiile Guvernului de a reforma administraţia publică
centrală din considerentul că domeniul informațional a fost atribuit
instituțional Ministerului Economiei şi Comerţului. În acest sens practica
StratCom CoE, Hybrid CoE sau instituţia după exemplul Cehiei ar fi mai mult
decât relevantă.
Este posibil să protejăm
spațiul informațional și urmând niște prevederi legislative în vigoare. Dar
pentru asta trebuie
să avem, după cum spuneam şi instituţii eficiente care să facă faţă tuturor
ameninţărilor şi vulnerabilităţilor hibride.
De ce nu se implementează legea? Avem o instituție, care în teorie este chemată să protejeze spațiul
informațional, Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA). CCA nu poate
interveni peste noapte să rezolve asemenea probleme, în virtutea faptului că
suntem o societate fragmentată din punct de vedere politic, etnic, etc. Însă
CCA poate acționa potrivit unor documente de care se ghidează, cum ar fi
Strategia de acoperire a teritoriului național cu servicii de programe
audiovizuale, un document adoptat în 2007 și îmbunătățit în 2011, și care
prevede, între altele, că CCA ar fi trebuit în ultimii 10 ani să ofere la
concursurile pe care le desfășoară licențe de emisie unor radiodifuzori
autohtoni. Dar acest lucru nu se întâmplă, pentru că este subordonată politic
şi factorul politic decide când să se intervină împotriva propagandei. În
realitate însă este nevoie ca acțiunea de combatere a propagandei să fie făcută
cu consecvență și într-un mod ritmic, așa încât ea să cuprindă și alte
instituții, cum ar fi Serviciul de Informații și Securitate care, având în
vedere practicile instituționale, este chemat să colaboreze și cu CCA, și cu
alte organizații publice.
Este evident şi faptul că fără o comunicare şi o cooperare cu societatea
civilă credibilă, statul nu ar putea face faţă tuturor riscurilor din domeniul
spaţiului informaţional. Evident că un rol aparte îl au şi partenerii externi,
am mai menţionat acest lucru anterior. Se creează impresii că acești actori
sunt cei mai interesaţi pentru a schimba situaţia „în teren”, pentru că
dezvoltă mecanisme şi proiecte comune (API – Stop Fals, InterNews în Moldova –
Educaţie Media, IDIS „Viitorul” – proiect comun cu EU StratCom „Soft power,
discurs şi percepţie”, etc), statul însă nu are prea mare interes de a se
implica cu adevărat.
Şi ca să rezumăm. Din punct de vedere a
cadrului legislativ, normativ şi de politici în acest domeniu avem un vacuum
enorm. Tot asta putem constata şi despre cadrul instituţional la nivel naţional
şi asta necătând la unele acţiuni sporadice, dar nu sistemice, pentru a remedia
starea de lucruri. Deşi avem unele aspecte pozitive precum comunicarea
strategică (exemplul MAEIE), asta nu se răsfrânge asupra celorlalte autorităţi
ca concept şi abordare comună, asta finnd o problemă, pentru că anumite
instrumente le avem, dar nu le implementăm, sau sunt depăşite de timp (în domeniul apărării - Strategia de informare şi
comunicare în domeniul apărării şi securităţii naţionale pentru anii 2012-2016,
în domeniul afacerilor interne - Strategia de comunicare a Sistemului Afacerilor Interne
pentru 2014-2016). Am atras atenţia că nu avem un
cadru de politici în acest domeniu. Atât timp cât se frânează intenţionat acest
lucru, atât timp cât războiul informațional nu este conştientizat ca un risc
major la adresa securităţii naţionale, atât timp cât autorităţile noastre nu
îşi îndeplinesc “angajamentele internaţionale”, cum practică să o spună, şi nu
angajamentele pentru cetăţeni, pentru ţară, care corespund interesului
național, noi vom spune că este o sabotare şi tergiversare intenționată, pentru că interese proprii (de partid, economice, financiare, etc) a unor actori prevalează.
Şi la final voi reitera încă o data, da
societatea civilă are rolul său în societate, da societatea civilă va prelungi
activităţile de cercetare, educaţie, sensibilizare, dar dacă nu va fi un front
comun – Autorităţile statului, societatea civilă, cetăţenii şi de ce nu,
partenerii de dezvoltare, toate aceste eforturi nu se vor solda cu succes.
Cu respect,
#talibanul RV
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu