vineri, 2 martie 2018

PODUL DE LA GURA BÂCULUI 4 MAI 1992 – 2 MARTIE 2018

Sufletul zboară câteodată sus de nu-l mai vezi, cu penele lui albăstrui, în azur. Și când se întoarce, miroase a alb și a stele...
Tudor Arghezi

ÎN MEMORIA EROILOR CĂZUȚI ÎN LUPTELE DE LA NISTRU

ÎN MEMORIA PĂRINȚILOR MEI NICOLAE VASILOI (LOCOTENENT COLONEL DE POLIȚIE, COMISAR DE CANTEMIR, PARTICIPANT ÎN LUPTELE DE LA NISTRU) ȘI LIDIA VASILOI

ÎN MEMORIA PERSOANELOR CIVILE, CARE ȘI-AU PIERDUT VIAȚA ÎN TRAGICELE EVENIMENTE DIN TIMPUL RÂZBOIULUI DE LA NISTRU

4 mai 1992, la Gura Bâcului se semnează un protocol privind retragerea formațiunilor armate. Unitățile de poliție, armatei dar și voluntarii erau la posturile de pe poziții de luptă, având o doză de reticență că totul va fi bine. Ion B. fiind la postul de pe pod privea spre cerul înstelat amintindu-și de  anii copilăriei, şotiile şi plimbările pe colinele din apropierea satului natal din nordul Republicii Moldova. Se gândea și la ce va face după război, pentru a contribui la ceea ce a fost consfințit în Declarația de Independență a Republicii Moldova. Îndată auzi un zgomot de automobil de pe cealaltă parte a Nistrului... 
În timpul nopții, forțele de ocupație a Federației Ruse împreună cu separatiștii transnistreni vor arunca în aer podul de peste Nistru. 
„Potrivit lui Ion Lapicus, fost primar de la Gura Bâcului, podul a fost explodat pe 4 mai 1992. Cauza: la Gura Bâcului erau dislocate 8 unități de tehnică blindată a Republicii Moldova. Pentru a evita acest pericol, Trupele de Ocupație a Federației Ruse au adus o remorca cu explozibil la mijlocul podului și l-au detonat”  

Ion, simți că moare. Întins pe betonul însângerat al părții carosabile a podului, cu o mulțime de schije în corp, ... explozia nu a simțit-o, frică, durere, un tunel alb în fața ochilor. Dintr-o data, Ion și-a văzut corpul mutilat, podul distrus. Și-a dat seama că a murit. Cât de ciudat nu ar fi, dar frica i-a trecut. Avea o senzație pașnică, dar și de îngrijorare față de camarazii de luptă. Oare ce fac ei? Singurul lucru pe care l-a regretat a fost că, înainte de acest atac, nu a scris o scrisoare părinților, ca să le povestească despre planurile de viitor. Așa gândise Ion în acele clipe.

El poate vedea acest viitor - a decis Sufletul lui ION

Zburând deasupra Moldovei Ion a văzut totul, dar nu își dădea seama unde e. A văzut podul de la Gura Bâcului reabilitat, dar s-a întristat când a văzut „terminalul vamal” pe malul stâng al Nistrului. A văzut cum sluga Moscovei – Igor Dodon depune flori la monumentul cazacilor de la Tighina. A văzut cum oligarhii şi politicienii de pe malul drept negociază Republica Moldova cu separatiştii de pe malul stâng justificându-se prin:
Aceste negocieri au avut la bază interesul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, iar sarcina noastră politică, dar și a Guvernului, a fost să ajungem la un rezultat pozitiv, să facem în sfârșit pași concreți spre rezolvarea unor probleme despre care se discută deja de ani de zile fără rezultat.

A văzut veterani care de abia își trăiesc zilele. A văzut că Tighina nu mai este a noastră. A aflat că Moldova e vinovată de acest război sângeros, și nu Federația Rusă. A mai văzut că soldatul rus mai este la Nistru ... A mai văzut și judecători cu imobile și mașini de lux de 10 mii de lei. A mai intrat și în casa unei procuroare dintr-o localitate din centrul Moldovei, care acum este responsabilă de instruirea procurorilor. A mai văzut și penali la primăriile orașelor. A mai văzut și cum deputații din Parlamentul Republicii Moldova negociază legi care se lobează de la Tiraspol de criminalii Antiufeev și alții. A mai auzit că unii deputați din Parlament vor ridica pistolul mitralieră împotriva dezideratului UNIRII, pentru care el a luptat. A mai văzut și preoți, care numai nu în numele lui Dumnezeu slujesc. A mai văzut și sate părăsite și oameni necăjiți. A văzut o Moldovă dezbinată...

Multe a văzut în această călătorie în timp și se întristă...

Dintr-o dată durerea s-a întors. Și cu ea - o voce feminină plină de bucurie "Ionică al nostru s-a trezit!". Medicul șef al spitalului raional într-un halat boțit și plin de sânge i-a zâmbit și a spus: „camarazii de luptă Vasile și Matei te-au scos de pe pod”, cum a fost transportat la spital, despre coma profundă și nopțile nedormite ale mamei. Viața merge înainte, iar Ion al nostru, atunci a uitat de vis, considerându-l urât...

Au trecut ani...

Ion, o dată pe an își îmbracă uniforma de campanie cu decorația militară supremă a Republicii Moldova, pentru care primește o indemnizație de 500 lei. Merge la „Maica Îndurerată” pentru a depune flori în memoria camarazilor pierduți pe platourile de la Coșnița, Cocieri, Dubăsari și Tighina. În fiecare an ascultă discursurile politicienilor de la Chișinău și își aduce aminte cu amărăciune de acel vis din mai 1992...

Lacrimile acoperă ochii lui Ion, îngenunchind, se întreabă „oare pentru asta eu am luptat?... 

Deodată cineva îl bate cu mânuța pe umăr și o voce de copil îi spune „Nene, vă mulțumesc.” Ion întoarce capul și vede o fetiță de 8 anișori, cu un buchet de flori în mână. "Vă mulțumesc pentru ce ați făcut pentru noi". Ochișorii de culoare azurie îl privi pe Ion înlăcrimat... 

"Da, eu pentru asta am luptat."


NOTĂ:
Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

2 martie 2018, 00:00


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Concluzia zilei de azi sau cine este Rosian Vasiloi?

Dragi prieteni, Dis de dimineața am fost asaltat de mai multe persoane să comentez o pretinsă investigație.  Nu comentez aberații, ...