Liderii
ţărilor din Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) vor organiza un
summit în luna decembrie, care va avea loc în Marea Britanie, la Londra, a
declarat miercuri Jens Stoltenberg, secretarul general NATO.
Sursa foto: https://www.nato.int/cps/en/natohq/opinions_163072.htm
„Suntem recunoscători că Marea Britanie a fost de acord să
găzduiască acest summit, în anul în care NATO aniversează 70 de ani”, a
declarat Jens Stoltenberg.
Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană în luna martie, dar doreşte să
păstreze un rol principal în securitatea continentului. „Londra a fost locaţia
primului cartier general NATO. Marea Britanie face parte dintre cei 12 membri
fondatori NATO şi continuă să joace un rol esenţial în Alianţă”, a adăugat
secretarul general. „Întâlnirea din Londra va fi o oportunitate pentru a adresa
problemele de securitate cu care ne confruntăm acum, şi pentru a ne asigura că
NATO continuă să se adapteze pentru a asigura protecţia oamenilor”, a transmis
Stoltenberg.
Ultimul summit NATO a avut loc în luna iulie 2018 la
Bruxelles.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu