miercuri, 9 ianuarie 2019

Poliția de Frontieră Română - Peste 4,6 milioane pachete cu ţigări de contrabandă, confiscate în anul 2018

În anul 2018 (11 luni), poliţiştii de frontieră români - independent sau în colaborare cu inspectorii vamali ori reprezentanţi ai altor instituţii abilitate - au reţinut în vederea confiscării 4.670.000 pachete ţigări de contrabandă, în valoare de peste 8,6 milioane euro (172.091.715,08 lei moldovenești), 175,2 kg tutun şi 1.223 kg tutun narghilea. De asemenea, au fost identificate şi destructurate 17 grupuri organizate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări în care au fost identificate 157 persoane. La momentul publicării acestui articol autoritățile Republicii Moldova nu au prezentat date statistice.

În majoritatea cazurilor, ţigările de contrabandă au fost depistate atât în punctele de trecere ale frontierei, ascunse în mijloace de transport, la frontiera verde, precum şi în zona de competenţă, pe comunicaţiile din apropierea frontierei.
Din cazuistica înregistrată, s-a constatat că traficanţii proveneau, preponderent, din Republica Moldova, România şi Ucraina.

Dintre modalităţile principale de acţiune la care recurg traficanţii de ţigarete se remarcă:
  • traversarea fâşiei de demarcaţie prin locurile în care aceasta prezintă condiţii de relief greu accesibile mijloacelor auto din dotarea Poliţiei de Frontieră;
  • disimularea ţigărilor în autoturisme vechi, modificate sau cu incinte ascunse, pentru limitarea pierderilor în cazul confiscării;
  • ascunderea în automărfare printre mărfurile transportate a unor însemnate cantităţi de ţigări de contrabandă (metoda "capac") sau chiar prin modificarea mijloacelor de transport, respectiv crearea unor spaţii special amenajate.
Din punct de vedere al rutelor folosite, se constată că cele mai multe încercări de introducere a ţigărilor în România au fost înregistrate la frontierele de Nord, Est şi Sud-Vest.
  • La frontiera de Est (judeţele Galaţi, Vaslui, Iaşi, Botoşani) sunt predominante ţigările de origine din Republica Moldova, introducerea acestora în ţară fiind realizată fie prin punctele de frontieră (cantităţi mari - în mijloace de transport special amenajate, cantităţi mici - de către persoane fizice), fie peste râul Prut.
Complexitatea sub care se manifestă acest fenomen infracţional transfrontalier impune, pe lângă luarea unor măsuri de natură organizatorică, instituţională, legislativă şi logistică şi intensificarea colaborării tuturor instituţiilor cu responsabilităţi în asigurarea ordinii publice şi combaterii eficiente a fenomenului infracţional, pe plan intern.

Poliţia de Frontieră Română acţionează în sistem integrat alături de alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne,  precum şi cu alte instituţii ale statului cu atribuţii în domeniul fiscal, pentru combaterea contrabandei, contrafacerii şi comerţului ilegal cu produse de tutun. 
Acţiunile integrate se derulează în zona de competenţă a Poliţiei de Frontieră, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de frontieră (30 km), fiind adoptate mai multe măsuri:
  • intensificarea acţiunilor informativ-operativ şi cercetarea calificată a cazurilor înregistrate, fără a se limita doar la captura propriu-zisă, în vederea depistării întregii reţele de traficanţi;
  • continuarea acţiunilor pe linia prevenirii şi combaterii traficului cu bunuri şi în special al celui cu ţigări, prin implicarea mai activă a tuturor factorilor responsabili.
Dintre cazurile semnificative înregistrate în anul 2018, prezentăm următoarele:
  •  În data de 08 noiembrie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca - I.T.P.F. Iași au observat, pe direcţia localităţii de frontieră Sadoveni, județul Botoșani, un microbuz marca VW, înmatriculat în România, despre care deţineau informaţii că este folosit la transportul de produse din tutun.
    Polițiștii de frontieră români au efectuat semnalele regulamentare de oprire, însă în acel moment persoanele aflate în microbuz au fugit pe câmpul din apropiere, abandonând mijlocul de transport. Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somaţiilor legale prin voce, poliţiştii de frontieră au tras patru focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. Nici de această dată acestea nu s-au oprit. Imediat, au fost anunţate şi autorităţile de frontieră din R. Moldova despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.
    În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 51.988 de pachete cu ţigări (1.039.760 ţigarete), în valoare totală de aproximativ 2.399.244,00 lei moldovenești.În cauză s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandăsub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în aria infracţională.
Având în vedere prejudiciile aduse la bugetul de stat, Poliţia de Frontieră Română va continua să întreprindă, împreună cu celelalte instituţii abilitate, măsuri ferme în toate zonele de competenţă, în vederea depistării şi sancţionării persoanelor implicate în traficul ilegal cu bunuri de larg consum (inclusiv, ţigări), precum şi reţinerii în vederea confiscării a mărfurilor traficate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Eroii nu mor niciodată - 12 iulie 1992

Să nu uităm  1. Plutonierul de poliție Sergiu Andreev s-a născut la 22 iunie 1971 în satul Cioara, raionul Hâncești, într-o familie de ț...